Tecău: „Simona e foarte aproape de un titlu de Mare Șlem. Are nevoie de mai multă experiență”. De ce îi recomandă meciurile de dublu: „Îi vor îmbunătăți voleul, concentrarea, returul, serviciul”

Tecău:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Horia Tecău (30 ani) i-a luat-o înainte Simonei Halep, câștigând primul titlu de Mare Șlem pe iarba de la Wimbledon, și i-a fost alături fostei colege de la școala cu profil sportiv din Constanța la debutul în competiția de dublu mixt, la US Open 2015.

Simona este și ea foarte aproape de un titlu de Mare Șlem. La fiecare turneu la care participă, are ca obiectiv să câștige și în cel mai scurt timp va veni și acel titlu de Grand Slam care îi lipsește. Simona a crescut mult în ultimii ani, ca joc, ca mentalitate, deja este o forță în circuitul feminin, îi lipsește foarte puțin, în acele meciuri importante, când ajungi într-o semifinală sau într-o finală de Grand Slam – îi trebuie mai multă experiență. Eu am pierdut trei finale și am jucat alte două semifinale până să câștig titlul de Mare Șlem. Din fiecare experiență am învățat ceva și cu siguranță și ea va face același lucru„, a analizat al treilea jucător al lumii, în ierarhia de dublu a băieților, situația Simonei.

Coechipieri pe teren, cei doi constănțeni s-au înțeles de minune, iar Tecău este convins că voleul, lovitura pe care consideră că Simona o stăpânește cel mai puțin în acest moment, poate fi antrenată în meciurile de dublu, pe care i le recomandă în număr cât mai mare. „Simona s-a concentrat pe alte aspecte din jocul ei,  îi iese foarte bine – așa a ajuns numărul doi mondial, în finală de Grand Slam. În același timp, cred că încă își poate îmbunătăți voleul, serviciul. Este un semn foarte bun, dacă ești numărul doi mondial și ai loc de îmbunătățit atâtea aspecte din jocul tău. Ești exact acolo vrei să fii. Mi-ar plăcea să mai jucăm dublu mixt din când în când, chiar dacă este greu să te concentrezi și pe altceva atunci când încerci să câștigi un titlu de Grand Slam. Cred că îi va face bine, chiar dacă nu este mixt, ci dublu la turnee mai mici. Îi va îmbunătăți voleul, concentrarea, returul, serviciul. Nu poate face rău, doar bine„, a punctat Tecău, prezent la un eveniment dedicat copiilor, la Stejarii Country Club.

În week-end-ul în care Halep împlinește 24 ani, Tecău a accentuat: „Simona își face cadouri tot timpul, prin rezultatele ei, prin modul în care a crescut în ultimii ani. Se bucură de tenisul pe care îl joacă, jocul ei este la cel mai înalt nivel. Trebuie să rămână sănătoasă și să muncească exact cum a făcut-o până acum, să creadă în ea și să aibă răbdare„.
 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Sammy, în SUA
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×